vineri, 24 ianuarie 2025
AcasăLocalitatea taMăcinMăcin: Proiectul dedicat Ambulatoriului Spitalului Orășenesc, întârziat !

Măcin: Proiectul dedicat Ambulatoriului Spitalului Orășenesc, întârziat !

Proiectul de extindere funcțională și dotare a ambulatoriului integrat al Spitalului Orășenesc Măcin este întârziat de procedurile greoaie de licitație, dar și din cauza plăților tardive efectuate de Ministerul Dezvoltării, spune primarul Gheorghe Văcaru.

„Din păcate, cred că am pierdut proiectul de dotare a Ambulatoriului, care prevede dotarea cu un aparat RMN. Au fost foarte mulți înscriși la licitație și multe clarificări, de nici astăzi nu știm câștigătorul. Aceste întârzieri nu sunt doar din cauza procedurii, ci și din cauza Ministerului care vine târziu cu plățile, iar constructorul este obligat să se oprească. Probabil că vom depune din nou proiectul”, ne-a declarat Gheorghe Văcaru, primarul orașului Măcin.

Sunt totuși și vești bune la nivelul orașului Măcin, administrația locală având în plină desfășurare proiecte de asfaltare.

„Pentru prima etapă de asfaltări suntem aproape de final, prin PNDL 2. Terminăm 28 de kilometri de asfaltare. Acum suntem în procedură de licitație pe programul Anghel Saligny, unde avem un proiect de asfaltare a încă 7,7 kilometri de drum și 45.000 mp de trotuare”, a precizat Gheorghe Văcaru.

Și un centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar urmează să fie construit în orașul Măcin.

„Mai avem un proiect de înființare a unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar. Proiectul constă în înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar, care reprezintă soluția optimă în vederea reglementării aspectelor ce fac referire la colectarea deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deșeuri reciclabile și biodeșeuri ce nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri (deșeuri voluminoase, deșeuri textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, cadavre de animale, deșeuri de grădină, deșeuri din construcții și demolări)”, a spus Gheorghe Văcaru.

Alte trei proiecte de eficientizare energetică sunt dedicate clădirii Spitalului Orășenesc Măcin, Poliției Locale și Liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci”.

„Pe vechiul POR terminăm 3 proiecte de eficiență energetică dedicate spitalului, Poliției Locale și Liceului „Gheorghe Munteanu Murgoci”. Pentru sediul Poliției Locale și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Populației am semnat recepția lucrărilor, cel pentru spital este realizat în procent de circa 80%, iar la liceu undeva la 15-20%, dar îl etapizăm”, a spus Gheorghe Văcaru.

Nu în ultimul rând, pentru toate unitățile de învățământ din oraș, Primăria Măcin  a semnat contractul de finanțare pentru dotarea școlilor. Valoarea totală este de 4.181.758,54 lei, finanțat de Uniunea Europeană prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare articole

Comentarii recente