Primăria Valea Nucarilor a început pregătirea terenului pentru asfaltarea a 4 kilometri de străzi, un segment intens circulat ce formează o centură a satelor. Lucrările se derulează pe raza localităților Valea Nucarilor și Iazurile și se realizează cu fonduri de la bugetul local al Primăriei.
„Pregătim terenul pentru asfaltarea a 4 kilometri pe Valea Nucarilor și Iazurile. Este un fel de centură a satelor, care este foarte circulată, iar intrarea și ieșirea au legătură cu drumul județean. Zona pe care se lucrează la Iazurile are acces spre biserică, grădiniță, cimitir, acestea fiind obiective de interes comunal. Tot cu fonduri de la bugetul local a fost finalizată partea de canalizare pe străzile respective. Acum nivelăm terenul și începem lucrările pregătitoare pentru asfalt”, ne-a declarat Maria Lența, primarul comunei Valea Nucarilor.
Proiectul în valoare de 3.844.000 lei, se realizează cu fonduri de la bugetul local.
Perioada de execuție este de circa 4 luni, în funcție de condițiile meteo.