marți, 10 decembrie 2024
AcasăLocalitatea taNufăruNufăru: Primăria are nevoie de peste un milion de lei pentru refacerea...

Nufăru: Primăria are nevoie de peste un milion de lei pentru refacerea digului de apărare al localității

Primăria comunei Nufăru efectuează în prezent lucrări preventive de consolidare a digului de apărare al localității, în contextul creșterii debitului Dunării. Pentru a reface o porțiune de 650 de metri de dig, administrația locală ar avea nevoie de circa 1.114.000 lei, sumă cuprinsă într-o hotărâre a Comitetului Local pentru Situații de Urgență Nufăru și trimisă astăzi la Prefectura Tulcea. Mai departe, Instituția Prefectului va transmite situația la nivel central.

„Momentan nu sunt probleme foarte mari și am luat măsuri de prevenire între Bălteni și Nufăru. În zonele unde credem că s-ar putea sparge digul consolidăm cu pământ. Am prezentat situația la nivelul Prefecturii și credem că ne va ajuta. Avem nevoie de sprijin financiar de la nivel central pentru a întări digul. Pentru refacerea unei lungimi de 650 de metri de dig avem nevoie de circa 1.114.000 lei, dar orice sumă de bani primim ne va fi de folos „, ne-a declarat Sorin Diaconu, viceprimar cu atribuții de primar al comunei Nufăru.

Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Tulcea, reprezentanții Comitetului Local pentru Situații de Urgență al UAT Nufăru au prezentat o informare referitoare la evaluarea potențialelor riscuri și măsurile de limitare și eliminare a acestora adoptate la nivelul CLSU Nufăru pentru digul de apărare al localității.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare articole

Comentarii recente