Localitatea Murighiol este un punct de atracție pentru turiștii care își petrec vacanțele în Delta Dunării, iar în acest context Primăria a făcut mari investiții în infrastructura de agrement. Până la finalul acestui an, Primăria Murighiol estimează că va finaliza implementarea proiectului „Creare infrastructură de agrement în zona turistică Murighiol”, în valoare de circa 5 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile.
Este vorba de un centru de agrement în care s-a amenajat infrastructura necesară de acostare la Dunăre, infrastructura de acostare la Lac Murighiol, dar și malurile. Proiectul mai cuprinde un amfiteatru, teren de sport și mai multe spații de recreere, potrivit primarului Filip Ivanov.
„Acest proiect a fost gândit prin prisma activității de turism pe care o avem în zonă, comuna Murighiol fiind un punct de plecare în Deltă. Printre altele, proiectul cuprinde amenajări de terenuri de sport pentru copii și locuri de joacă. Ne-am gândit că mulți turiști care vin aici și au copii trebuie să aibă o zonă în care să se relaxeze. Există și un turn de observare a zonei care se construiește. Proiectul cuprinde și amenajarea unor locuri de acostare, Murighiol fiind un loc de plecare către Deltă. S-a amenajat și malul pe interiorul lacului cu pontoane de acostare pentru că în jurul acestuia sunt pensiuni foarte multe, iar cei care vin pot desfășura diferite activități”, ne-a declarat Filip Ivanov, primarul comunei Murighiol.
De asemenea, s-au realizat locuri de joacă, un centru de activități și o grădină senzorială.
„Sunt terenuri de tenis, fotbal, destinate activităților de relaxare, nu celor de campionat. Avem și un amfiteatru în care se pot ține spectacole, mici concerte sau piese de teatru. Proiectul care se derulează pe Programul Operațional Regional trebuie finalizat până la sfârșitul anului și cred că ne încadrăm. Acesta are o valoare de circa 5 milioane de euro, iar Primăria are o mică cofinanțare. Noi zicem că este un proiect de bun augur”, a precizat primarul Filip Ivanov.
Deviza primarului din Murighiol este că orice lucru construit este unul util și a oferit ca exemple investiții realizate de-a lungul anilor, precum Căminul cultural și Centrul de Informare Turistică, în privința cărora unele persoane erau sceptice că vor fi necesare.
„Tot ce se construiește este un lucru util, iar obținerea de fonduri europene implică un efort. Acestea sunt necesare deoarece bugetul unei comune este destul de mic și nu se poate construi o lucrare nouă la valorile actuale. Spre exemplu, am realizat Căminul Cultural, iar o parte dintre elevi au fost mutați acolo pe perioada pandemiei, atunci când din cauza exploziei de prețuri constructorul a renunțat la lucrarea de reabilitare a școlii din Sarinasuf. Și existența unui Centru de Informare se impunea, deoarece Murighiol este o zonă turistică, iar unele site-uri de pe care se informează turiștii nu oferă informații credibile”, a spus Filip Ivanov.
Primarul a mai menționat faptul că toate unitățile de învățământ de pe raza comunei au fost reabilitate și corespund standardelor sanitare, excepție făcând școala din Sarinasuf.