Comuna Greci este un reper pentru Administrația Parcului Național Munții Măcinului, prima rezervație naturală din România și o destinație turistică tot mai vizitată în ultimii ani, potrivit primarului Nicolaie Mocanu. Pe lângă frumusețea locurilor din preajma comunei Greci, mierea de albine produsă pe plan local ar putea deveni și ea un punct de atracție turistică. Asta pentru că în comuna tulceană Greci, unii producători intenționează să le prezinte vizitatorilor procesul de extracție, dar și alte informații utile.
Drumul mierii de la floare până la borcanul de pe masa noastră, până la stupul din sticlă și studiul albinelor reprezintă o parte dintr-un proiect care s-ar putea realiza în următorii ani, spune Victor Leopea, apicultor din comuna Greci.
Povestea familiei Leopea din comuna Greci a început în anul 2013, atunci când cei doi soți au renunțat să mai meargă în vacanță în Vama Veche pentru a cumpăra stupi.
„În anul 2013 aveam în jur de 2.000 de lei, iar împreună cu soția mea ne uitam la ei și ne gândeam dacă să mergem în vacanță în Vama Veche sau cumpărăm stupi. Ne-am decis să cumpărăm stupi și de atunci a fost ca o aventură. Nu știam foarte multe despre albine, dar în timp a devenit o pasiune. Acum am ajuns la un număr de 70 de stupi. Am accesat și fonduri pentru dezvoltarea micului fermier. Ne gândim să accesăm fonduri și pentru a dezvolta o activitate în scop turistic, în funcție de sesiunile care se vor deschide. Avem stupina undeva la marginea pădurii și dorim să realizăm o mică cabană din lemn unde să expunem produsele, dar și o activitate didactică prin care oamenii să vadă cum cresc albinele. Ne gândim spre exemplu, la realizarea unui stup din sticlă pentru a vedea cum muncesc albinele, degustări de miere, faguri și alte produse. De asemenea, ar mai putea fi activități pentru copii”, ne-a spus Victor Leopea.
În ceea ce privește comercializarea mierii, apicultorul lucrează la deschiderea unei băcănii, dar o face și în mediul online.
„În prezent vindem miere în mediul online, pe site-ul ce l-am deschis în urmă cu o lună. Vreau să deschid și o băcănie pentru a putea vinde și fizic, aceasta fiind în lucru. Activitatea implică să înveți în mod constant. Îți trebuie un spirit de observație foarte bun și să iubești albinele”, a spus Victor Leopea.
Mierea, cum ar fi cea polifloră conține proprietățile active ale mai multor plante, stimulează pofta de mâncare și contribuie la o digestie corectă, spune Adeluța Crăciun, apicultor din comuna Greci.
„Desfășurăm această activitate din anul 2011 și acum am ajuns la un număr de 50 de familii de albine. Soțul meu a preluat pasiunea de la tatăl său. Avem clienți formați de câțiva ani în localitate, dar în mare parte o predăm en gros, deoarece vânzarea la borcan este destul de mică. Predăm mierea la un centru din Ciucurova. Perioada de producție este din primăvară până în luna august. Ne deplasăm la pădure de salcâm, tei, culturi de floarea soarelui și rapiță. Nu reușim să trăim doar din această activitate, ci este un job în plus”, a menționat Adeluța Crăciun.
Comuna Greci este situată în nord-vestul județului Tulcea şi al Dobrogei, aproape de Munții Măcin, fiind o zonă prielnică pentru munca de apicultor.