Peste 3.000 de elevi din județul Tulcea, în programul „Masă caldă la școală”
Peste 3.000 de elevi din județul Tulcea vor primi anul acesta pachete alimentare zilnice. Pe acest subiect am discutat cu o parte dintre primarii localităților în care se va derula programul „Masă caldă la școală”.
”Masa caldă” e chiar … o masă caldă, cu sală de mese amenajată în școală la Valea Nucarilor
Pentru elevii școlii gimnaziale din comuna Valea Nucarilor, administrația locală intenționează să le ofere mâncare caldă.
„Astăzi am discutat cu directorul școlii și trebuie să se stabilească în Consiliul de Administrație al unității ce tip de suport alimentar vor primi elevii. Intenția noastră este să optăm pentru masă caldă, așa cum am făcut și anul trecut. A fost un program bun pe care copiii îl așteaptă din nou. Anul aceste ne vom reorganiza și vom stabili o sală în care elevii să poată lua masa”, ne-a declarat Maria Lența, primarul comunei Valea Nucarilor.
În orașul Babadag, peste 900 de elevi de la două școli gimnaziale vor primi și anul acesta, cel mai probabil, pachet de tip sandviș, spune primarul Georgian Caraman.
„Anul trecut elevii au primit pachet de tip sandviș. Acum trebuie să studiem criteriile să vedem ce vom acorda. Noi le-am făcut un fel de program, iar dacă 5 zile lipseau nu primeau pachet. Programul a prins foarte bine, în special în zona unde aveam probleme cu abandonul școlar. Toată lumea a fost mulțumită, atât părinții, cât și elevii. Noi încercăm să îi atragem la școală, iar această masă este mult peste nivelul cornului și laptelui. Școlile nu sunt dotate cu cantină, iar ca să mănânce în clasă mâncare precum ciorba nu prea este ok. Eu am experimentat toate variantele de acordare a mesei, iar cele mai bune sunt pachetele alimentare”, ne-a declarat primarul Georgian Caraman.
Programul ”Masa caldă” – cea mai bună metodă de combatere a … abandonului școlar
În comuna Somova sunt peste 300 de preșcolari și școlari care vor beneficia și în acest an de masa caldă sub formă de sandwich. Este soluția cea mai potrivită pentru unitățile școlare fără cantină este de părere primarul uneia dintre cele mai mari comune din județul Tulcea, Gheorghe Năstase de la Somova.
”Avem experiență în ceea ce privește implementarea acestui program -pilot al Ministerului Educației și vă pot spune și în calitate de primar dar și din discuțiile cu părinții elevilor de la școala noastră că diferența între acest program și programul guvernamental Laptele și cornul e de la cer la pământ. Am ales anul trecut ca și soluție un sandwich foarte sățios și vă pot spune că tocmai acest program a fost cea mai bună metodă de combatere a abandonului școlar. Pot spune că la noi s-a dovedit faptul că de când am implementat acest program nu mai avem cazuri de abandon școlar și numărul absenților a scăzut foarte, foarte mult.” a declarat Gheorghe Năstase, primarul comunei Somova.
Doar 24 de elevi din Ceatalchioi se află pe lista unităților de învățământ incluse în program
„Vom vedea cu cine încheiem contractul și vom aduce de la Tulcea masa caldă pentru elevi, la fel ca și anul trecut. Urmează să facem achiziția. Sumele alocate sunt bine venite, dar să vedem pe cine găsim”, a spus Tudor Cernega, primarul comunei Ceatalchioi.
Masa caldă pentru elevi nu e cheltuială, e o investiție!
Aproape două sute de elevi și din Beidaud, una dintre cele mai sărace comune din județ vor beneficia și anul acesta de programul-pilot al Ministerului Educației. Pentru primarul comunei, Mihai Culina, fondurile primite din cota de TVA nu sunt considerate o cheltuială ci mai degrabă o investiție.
”Ne bucurăm că acest program de sprijin alimentar continuă și anul acesta pentru copiii noștri. Este de foarte mare ajutor atât pentru părinți cât și pentru elevi. Din punctul meu de vedere, ținând cont că unul din scopurile acestui program este reducerea ratei de abandon școlar, el nu trebuie văzut că o cheltuială ci mai degrabă ca o investiție în viitor.
Speram să primim sumele alocate cât mai curând astfel încât elevii să aibă parte de o masă caldă la scoala cât mai rapid” – a declarat Mihai Culina, primarul comunei Beidaud.
Pentru cei peste 200 de elevi din comuna Cerna se dorește acordarea unui meniu de … pui cu pilaf sau sărmăluțe
„Ne dorim ca elevii să primească mâncare caldă la fel ca anul trecut când primeau pui cu pilaf sau sărmăluțe. Se va ocupa firma care va câștiga procedura la prețul cel mai mic afișat în SEAP. În ultimii doi ani am avut două firme diferite. În pauza mare copiii primesc mâncarea la casoletă și este un lucru bun căci ei s-au obișnuit așa. De o lună de zile de când a început școala au primit corn și lapte. Datorită mesei calde părinții nu mai sunt nevoiți să le pregătească copiilor pachet pentru la școală”, a precizat Petre Șopu.
Masa caldă, în dezbatere! Se primesc propuneri și sugestii
Ministerul Educației a pus din data de 6 octombrie 2023 în dezbatere publică lista unităților pentru aplicarea programului ”Masa caldă” în școli în anul școlar 2023-2024. Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail tania.irimia@edu.gov.ro.
Sunt 450 de unități de învățământ din toată țara incluse în program, 15 dintre acestea din județul Tulcea. Programul prevede acordarea cu titlul gratuit a unui suport alimentar – masă caldă sau pachet alimentar – preșcolarilor și elevilor din cele 15 unități de învățământ preuniversitar de stat, în limita unei valori zilnice de 15 lei/beneficiar, inclusiv taxa pe valoarea adăugată.
Lista acestora, așa cum a fost propusă, mai jos:
Elevi | Mii lei | ||
TULCEA | Școli | 3.184 | 2.348 |
BABADAG | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” | 450 | 331 |
BABADAG | ȘCOALA GIMNAZIALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” | 467 | 344 |
BEIDAUD | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BEIDAUD | 181 | 134 |
BEȘTEPE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ BEȘTEPE | 101 | 75 |
CEATALCHIOI | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CEATALCHIOI | 24 | 18 |
CERNA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ CERNA | 238 | 175 |
DOROBANȚU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOROBANȚU | 155 | 114 |
GRINDU | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”NICOLAE IORGA” GRINDU | 105 | 78 |
HAMCEARCA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ HAMCEARCA | 108 | 80 |
IZVOARELE | ȘCOALA GIMNAZIALĂ IZVOARELE | 123 | 91 |
NALBANT | ȘCOALA GIMNAZIALĂ NALBANT | 285 | 210 |
OSTROV | ȘCOALA GIMNAZIALĂ OSTROV | 203 | 150 |
SOMOVA | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”TRAIAN COȘOVEI” SOMOVA | 301 | 222 |
VALEA NUCARILOR | ȘCOALA GIMNAZIALĂ VALEA NUCARILOR | 250 | 184 |
VALEA TEILOR | ȘCOALA GIMNAZIALĂ ”MIHAI EMINESCU” VALEA TEILOR | 193 | 142 |
Bugetul acestui program – 195 milioane lei din sume defalcate din TVA, dar poate fi suplimentat
Potrivit proiectului de HG, finanțarea Programului-pilot pentru acest an financiar se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București, aprobate într-o poziție distinctă în anexa la Legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022. Bugetul prevăzut în proiectul de HG este 195.000.000 lei.
Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute. Ce pot face autoritățile publice locale? Pot stabili, prin hotărâre a consiliului local, o valoare zilnică mai mare decât cea prevăzută de viitorul HG sau pot aproba creșterea numărului de preșcolari și elevi beneficiari din unitățile-pilot. De asemenea mai pot asigura transportul de la furnizori către școli, dacă cheltuielile cu suportul alimentar plus transport depășesc bugetul alocat inițial.
Dreptul elevului de a beneficia de masă caldă sau de alt meniu doar dacă e prezent la ore
Dreptul de a beneficia masa caldă îl au elevii și preșcolarii prezenți la activitățile didactice pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar. Prezența elevilor la cursuri și buna desfășurare a programului-pilot cade în sarcina administrației publice locale, instituțiile și autorităților cu atribuții în domeniul educației.
La cererea motivată a părinților sau a reprezentantului legal, formulată în scris și susținută de un document-suport, înregistrată la secretariatul unității de învățământ în care este înmatriculat preșcolarul sau elevul, pe considerente de natură medicală, culturală sau religioasă aceștia vor beneficia de produse alimentare adecvate situației acestora, în limita valorii zilnice prevăzute.
Proiect de variante de meniu
Variante orientative de meniu care includ sugestiile Institutului Naţional de Sănătate Publică:
1. ciorbă de legume;
2. supă de pui cu legume;
3. ciorbă de văcuţă cu legume;
4. legume cu piept de pui la grătar;
5. mâncare de mazăre cu piept de pui;
6. pilaf cu legume şi ficăţei de pui;
7. piure de morcov cu grătar de pui;
8. piure de cartofi cu piept de curcan;
9. mâncare de varză dulce cu friptură la cuptor;
10. ghiveci de legume cu pui;
11. orez cu legume şi pui la tavă;
12. sufleu de broccoli cu brânză;
13. cartofi gratinaţi cu piept de pui la grătar;
14. tocană de legume cu orez brun;
15. piure de cartofi cu sfeclă şi chifteluţe de legume;
16. omletă cu legume – ardei, ciuperci, ceapă verde şi brânză telemea;
17. sufleu de conopidă, broccoli şi brânză la cuptor;
18. dovlecel umplut cu brânză la cuptor;
19. ciuperci la cuptor umplute cu brânză, pentru copiii cu vârsta mai mare de 7 ani;
20. macaroane cu brânză;
21. cartofi franţuzeşti, la cuptor, cu brânză şi ou;
22. quinoa cu legume;
23. sandvici cu unt, şuncă, caşcaval şi legume – roşii, castravete, salată;
24. sandvici cu piept de pui la grătar sau pulpă de pui dezosată la grătar cu legume crude – gogoşar, varză, morcov;
25. un fruct întreg.