Exercițiile militare ce se desfășoară în această perioadă în Poligonul Babadag afectează liniștea locuitorilor din comuna Sarichioi. Mai mult, aceștia nu se pot deplasa cu autoturismele către Constanța, din cauza restricțiilor impuse în trafic în contextul lucrărilor ce se desfășoară la infrastructura rutieră din orașul Babadag.
Declarația a fost făcută, astăzi, de către primarul comunei Sarichioi, Vitali Finoghen, care a participat la o întâlnire organizată de Prefectura Tulcea.
„Eu și primarul de la Jurilovca în fiecare noapte avem război, pentru că sunt trageri în poligon până la 1 noaptea.
Deci bombe, zornăie geamurile caselor și se pare că acest lucru se face de 5 luni de zile continuu.
Avem și transportul blocat tot timpul, câte un sfert de oră. Babadagul este blocat datorită lucrărilor la pod și nu avem nicio alternativă de plecare la Constanța“, a declarat primarul Vitali Finoghen.
Poligonul Babadag găzduiește, luna aceasta, noi exerciţii militare cu muniţie de război, iar circulaţia autovehiculelor între localitățile Sălcioara și Enisala este restricţionată.
Potrivit unei informări a Consiliului Judeţean Tulcea, exercițiile care au început pe data de 2 octombrie, continuă în intervalul 09-13 octombrie, 16-20 octombrie, 23-27 octombrie și 30-31 octombrie, între orele 09.00-23.59.
” Tragerile se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute cu pauze de 15 minute între ele pentru descongestionarea traficului rutier. Pentru rezolvarea unor situații de urgență se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Pregătire pentru luptă Babadag la telefon 0240/562805″, se arată în informare.
Autoritățile le recomandă șoferilor care vor să ajungă din Enisala în Sălcioara sau invers să folosească ruta alternativă care include în traseu orașul Babadag şi satele Ceamurlia de Jos și Jurilovca.