duminică, 9 februarie 2025
AcasăLocalitatea taTulceaPre-inaugurarea lucrării "Rugă pentru pace" de G.T.N., vineri, la Satul Pescăresc

Pre-inaugurarea lucrării „Rugă pentru pace” de G.T.N., vineri, la Satul Pescăresc

Vineri începând cu ora 20:00, la Satul Pescăresc Tradițional, în cadrul Festivalului Scrumbii de Florii, va avea loc pre-inaugurarea unei lucrări de artă aparținând unui artist aparte, un tulcean a cărui viață și operă este învăluită de aventură și mister: G.T.N.

„Expunerea lucrării „Rugă pentru pace” pe toată perioada Festivalului, la Satul Pescăresc, va însemna un prim contact al publicului tulcean cu artistul (G.T.N.). Lucrarea urmează a fi întregită cu noi elemente pentru a fi redată mediului ei natural: apa. Vineri, lucrarea va fi prezentată, în avanpremieră, la Satul Pescăresc, în prezența artistului, urmând ca lansarea la apă să aibă loc pe Lacul Ciuperca, la o dată apropiată”, se arată într-un comunicat al Primăriei Tulcea.

Operele artistului G.T.N. se regăsesc în cele mai imprevizibile medii și conjuncturi, în diverse țări ale Europei. În căutarea libertății absolute, cariera tumultuoasă a artistului a fost marcată de încercări și provocări memorabile. Viața sa este o adevărată saga și va fi subiectul unui film documentar, în curs de apariție, filmat pe parcursul a 12 ani, începând din 2012, de către regizorul franco-român Iulian Furtună, născut, de asemenea, la Tulcea.

Odată cu această lucrare, artistul lansează o serie de opere de lumină plutitoare, mesaje de pace și speranță.

„Sculpturile gigantice ale lui G.T.N. strălucesc în apele calme, reflectând lumina și aspirațiile celor care le contemplă. Ele ne proiectează alegoric cele mai profunde vise, luminând cele mai întunecate colțuri ale conștiinței noastre. Fiecare dintre creațiile lui G.T.N. este o invitație la explorarea misterelor existenței, la transcenderea limitelor percepției și la îmbrățișarea frumuseții evazive a lumii din jurul nostru. Cea mai recentă lucrare a lui G.T.N, „Rugă pentru pace”, este o manifestare uluitoare a artei sale. Cu această lucrare, G.T.N. se dezvăluie ca sculptor al luminii. Un titlu care rezonează cu magia creațiilor sale, o instalație luminoasă gigantică care plutește pe apă, aceasta evocă transcendența, armonia și seninătatea. Ca un far în noapte, ne ghidează sufletele spre țărmuri de pace și reflecție. Este răspunsul lui, ca artist, la violența ambiantă, la atmosfera de tensiune și de război din multe părți ale lumii.” (Iulian Furtună).

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare articole

Comentarii recente