marți, 10 decembrie 2024
AcasăLocalitatea taTulceaHotelierii tulceni, probleme cu plata tichetelor de vacanță de pe telefon

Hotelierii tulceni, probleme cu plata tichetelor de vacanță de pe telefon

Plata serviciilor hoteliere cu tichete de vacanță în format electronic, dar și unitățile de cazare care nu achită taxa de promovare hotelieră, sunt două dintre problemele ridicate astăzi de către Raluca Cacencu, reprezentanta Asociației HoReCa Tulcea, în cadrul unei întâlniri cu autoritățile județene.

„De când au apărut tichetele de vacanță în format electronic, pe carduri, ne lovim de următoarea situație: clientul poate să vină să plătească serviciile cu cardul pe telefon, dar noi nu putem să știm că sunt tichete de vacanță, fără să cerem telefonul”, a declarat Raluca Cacencu, reprezentanta Asociației HoReCa.

 O altă problemă ridicată în cadrul întâlnirii este cea referitoare la unitățile de cazare care nu achită taxa de promovare hotelieră și organizarea cursurilor de igienă pentru angajați într-o perioadă de extrasezon.

oznorTO

„Dorim să știm dacă verifică cineva de la DSP apartamentele care se închiriază în regim hotelier. Voi face o adresă la primărie pentru a vedea dacă sunt înregistrate și dacă plătesc taxa de promovare hotelieră. Ne lovim de problema cursurilor de igienă. Le poate face doar Camera de Comerț, iar noi ne înscriem și durează 6-7 până ne răspund, și atunci nu mai avem jumătate din angajați. Vă rugăm, dacă se poate ca o instituție să organizeze aceste cursuri undeva în extrasezon”, a precizat Raluca Cacencu.

Prezentă la eveniment, directoarea DSP Tulcea, Carmen Caloianu, a oferit un răspuns cu privire la unitățile de cazare, menționând faptul că multe dintre acestea funcționează fără autorizație sanitară.

„După cum știți, inclusiv unitățile de cazare sunt foarte multe care sunt cu declarația pe propria răspundere. Deci înființate, funcționează fără a solicita autorizație de funcționare sanitară DSP. Ca atare, doar dacă vine o sesizare către instituția noastră ne prezentăm cu inspectorii pentru verificare și control în domeniul de cazare în HoReCa. Situația este valabilă și pentru pensiuni, unele care nu sunt în evidențele noastre. Avem cunoștință de aceste unități doar dacă vin tematici, petiții care ne direcționează către acestea”, a spus directoarea Carmen Caloianu.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai populare articole

Comentarii recente