Circa 100 de elevi din municipiul Tulcea au participat astăzi, în sala de festivități a Liceului de Arte „George Georgescu”, la un seminar de educație financiară intitulat „Să vorbim despre bani, buget și bănci”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ).
Evenimentul a marcat Ziua Educației Financiare, sărbătorită în fiecare an pe data de 11 aprilie și face parte din cadrul Strategiei Naționale de Educație Financiară 2023-2030.
Elevi din cadrul a opt unități de învățământ din municipiul Tulcea, alături de cadre didactice, au ascultat cu interes sfaturile oferite de reprezentanții a două instituții bancare, cu privire la modalitățile de a economisi bani, de a-și planifica atent cheltuielile, de a prioritiza destinația banilor în funcție de necesități.
„De circa 10 ani, în sistemul de învățământ s-au făcut pași în domeniul educației financiare. Au apărut programe școlare și resurse care să vină în sprijinul profesorilor și care să aducă atractivitate și accesibilitate acestor cunoștințe. Ne bucurăm că în școlile noastre, această disciplină a fost primită cu căldură de învățători, educatori și profesori. Evenimentul de astăzi face parte dintr-o suită de activități care se derulează până vineri în unitățile de învățământ din județul nostru. Educația financiară este foarte importantă și cred că ar trebui să înceapă încă de la grădiniță, din familie”, a precizat în debutul evenimentului, Mioara Ranciu, inspector general adjunct al ISJ Tulcea.
Seminarul a cuprins și o parte de discuții interactive între reprezentanții băncilor, cei ai Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Tulcea, profesori și elevi.
Au fost prezenți la eveniment elevi din cadrul următoarelor unități de învățământ: Liceul de Arte ,,George Georgescu”, Colegiul Național ,,Spiru Haret”, Liceul Teoretic ,,Grigore Moisil”, Colegiul Economic ,,Delta Dunării”, Liceul Teoretic ,,Ion Creangă”, Școala Gimnazială ,,Constantin Găvenea”, Școala Gimnazială ,,Alexandru Ciucurencu” și Școala Gimnazială ,,Nifon Bălășescu”.
Seminarul s-a încheiat cu un moment artistic susținut de elevii Liceului de Arte „George Georgescu”.