Primăria Luncavița a început lucrările unei investiții privind extinderea capacității de înmagazinare apă potabilă, respectiv un nou rezervor de apă pentru comună.
„Este un proiect foarte necesar, deoarece știm cu toții că nu este suficient spațiu de stocare și de multe ori, mai ales în perioade de secetă, putem înregistra probleme în alimentarea cu apă. Perioada de execuție este de circa 4 luni. La rezervorul existent aveam niște probleme, în sensul că nu pleca apa din el, iar când era consum mare nu făcea față unul singur. Prin această investiție rezolvăm toate aceste probleme”, ne-a declarat Aurel Iorga, primarul comunei Luncavița.
Valoarea proiectului este de 767.528 lei, fonduri asigurate din bugetul local.