Guvernul a aprobat, în ședința din data de 27 octombrie 2023, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare la nivel național 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.
În acest context, am solicitat primăriilor din județul Tulcea să ne transmită dacă au în derulare proiecte ce trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an și dacă vor contracta un credit de la Trezoreria Statului pentru cofinanțarea acestora.
Reprezentanții Primăriei comunei Jijila spun că au în derulare un singur proiect ce are ca termen de finalizare sfârșitul lunii decembrie, dar nu vor contracta un credit de la Trezoreria Statului. Primăria Jijila mai precizează că această măsură ar fi fost o facilitate dacă nu s-ar plăti taxe și comisioane.
„La nivelul UAT Comuna Jijila, nu vom contracta credit de la Trezoreria Statului. Considerăm că ar fi fost o facilitate dacă pentru aceste împrumuturi nu am plăti taxe și comisioane. Și dacă este benefică această facilitate la un moment dat, nu este benefică acordarea sa spre sfârșitul unui an bugetar ci înainte de aprobarea unui buget local”, se arată în adresa Primăriei Jijila, semnată de primarul Costică Deacu.
Construirea unei școli noi în satul Jijila este singurul proiect cu finalizare la data de 31 decembrie 2023.