Un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Constantin Brătescu” Isaccea s-au aflat astăzi în vizită la Penitenciarul Tulcea, acolo unde s-a desfășurat o activitate educațională în cadrul proiectului „Vizită în penitenciar”.
Activitatea presupune o discuţie liberă, între un grup de elevi din cadrul Liceului Teoretic „Constantin Brătescu” Isaccea şi 8 deţinuţi din regimul semideschis custodiaţi de Penitenciarul Tulcea, pe tema agresivităţii. Interacţiunea a fost mediată de lucrători ai unităţii penitenciare şi cadre didactice.
Acţiunea este iniţiată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor si are drept scop valorificarea experienţei de viaţă a deţinuţilor pentru conştientizarea efectelor negative pe care încarcerarea le are asupra individului uman, necesitatea respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc și importanţa integrării în societate.