Guvernul a aprobat, în ședința din data de 27 octombrie 2023, un act normativ prin care unitățile administrativ-teritoriale pot solicita contractarea de împrumuturi, de la Trezoreria Statului, în limita sumei de 1 miliard de lei, pentru asigurarea cofinanțării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și de la donatori europeni în cadrul programelor interguvernamentale, inclusiv pentru finanțarea cheltuielilor neeligibile asociate proiectelor.
Modalitatea de acordare a împrumuturilor soluționează unele probleme urgente ale autorităților administrației publice locale, ținând cont de faptul că, în prezent, sunt în implementare la nivel național 2.835 de proiecte cu finanțare din fonduri europene nerambursabile care trebuie finalizate până la 31 decembrie 2023.
În acest context, am solicitat primăriilor din județul Tulcea să ne transmită dacă au în derulare proiecte ce trebuie finalizate până la sfârșitul acestui an și dacă vor contracta un credit de la Trezoreria Statului pentru cofinanțarea acestora.
Primăria comunei Crișan are patru proiecte cu finanțare europeană care trebuie finalizate până la sfârșitul lunii decembrie, însă nu va contracta un credit de la Trezoreria Statului, potrivit unei adrese a instituției, semnată de primarul Silviu Rahău.
Este vorba de proiecte ce vizează accesul la serviciile de bază prin modernizarea serviciilor de securitate și siguranță la nivelul comunei Crișan, optimizarea proceselor de lucru pentru simplificarea procedurilor administrative și reducerea birocrației, achiziționare utilaj, ambarcațiune și generator pentru situații de urgență, dar și facilități de acostare pentru ambarcațiuni.