Primăria C.A. Rosetti a obținut finanțare pentru reabilitarea unui tronson a drumului C.A. Rosetti – Cardon și lucrează la întocmirea documentației unui proiect de dezvoltare a unui mini port pescăresc în localitatea Periprava. De altfel, acestea sunt două dintre obiectivele primarului Antonel Pocora pentru acest an, pe cale să devină realitate.
„O dorință foarte mare este să intrăm și noi în elita localităților care se mândresc cu porturi. Vrem să atacăm amenajarea unui mini port în Periprava la Dunăre. Lucrăm la realizarea documentației pentru proiect și avem identificat un program, respectiv Programul Regional Sud-Est 2021-2027 prin care vom crea facilități de acostare la Dunăre. Acesta este necesar pentru dezvoltarea noastră turistică. În ceea ce privește drumul C.A. Rosetti – Cardon avem obținută finanțarea pentru modernizarea a 3.710 metri pe programul Anghel Saligny. Este vorba de drumul DC 2 C.A. Rosetti – Cardon, tronson 1. Intenționăm să căutăm potențiale fonduri de finanțare și pentru restul de infrastructură”, ne-a declarat Antonel Pocora, primarul comunei C.A. Rosetti.
Primăria C.A. Rosetti mai are în lucru modernizarea drumului Letea – C.A. Rosetti și construirea unui dispensar în Letea.
„Avem în lucru modernizarea drumului Letea – C.A. Rosetti realizat în procent de 85%, pe care sperăm să îl finalizăm până în vară. Tot pe fonduri europene mai avem un proiect de construire dispensar uman în satul Letea, realizat în procent de 50%. Potrivit constructorului acesta va fi finalizat undeva până în luna iulie”, a precizat primarul Antonel Pocora.
Tot în acest an, administrația locală așteaptă semnarea contractului de finanțare pentru achiziția unui tractor cu accesorii pentru situații de urgență. De asemenea, pe PNRR se va realiza dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a școlilor.
În perioada 2020-2024, Primăria C.A. Rosetti a realizat în procent de 100% mai multe proiecte pe fonduri europene. Este vorba de dotarea SVSU cu cisterne de stingere incendii și un utilaj mobil de intervenție, modernizarea iluminatului public în comună, reabilitare, modernizare și dotare Școală primară Letea, achiziție buldoexcavator pentru situații de urgență, achiziție ambarcațiune mentenanță vegetație acvatică.